Tradiția continua la Vaideeni. Anul 2023 începe cu Balul Oierilor

În prima zi a anului 2023, pe 1 ianuarie, la Vaideeni are loc o manifestare tradițională pentru localitatea condusă de social-democratul Daniel Băluță. “Balul Oierilor”. Evenimentul se va desfășura la Căminul Cultural “Vartolomeu Todeci“, începând cu orele 19.00, oamenii fiind rugați să vină îmbrăcați în portul popular al zonei. Această tradi[ie are o vechime de aproape o sută de ani, iar oamenii se vor putea bucura de cântece şi dansuri populare. Va fi un prilej de întâlnire al oamenilor care au ales să rămână la Vaideeni, dar și a celor care au luat drumul străinătății sau al marilor orașe din România. De asemenea, la manifestare vin și tineri din zonele limitrofe și este un bun prilej pentru a-și căuta perechea, multe căsătorii încheindu-se după aceste baluri, aşa cum s-a întâmplat an de an. Programul artistic din ianuarie o să fie susţinut de Robert Târnoveanu, Gabi Nicolae, Ștefan Săvoiu, Marius Țugulescu, Anamaria Iorga, Ana-Maria Gheorghescu, Mădălina și David Ungureanu, Cătălin Iancu, Trupa Art, elevi ai Școlii de Arte Vaideeni și Ansamblul de Dansuri Miorița.