Totul sub controlul shogunului Gutău

Aşa cum anticipam şi scriam încă dinainte ca actualul edil să depună jurământul, controlul absolut al primăriei va fi o prioritate a sa.

A pus mâna pe majoritatea consilierilor printr-o alianţă cu PSD. Apoi a îndepărtat PSD-ul din conducerea administraţiei locale, deşi Vasile Cocoş era de departe mai bun viceprimar decât ambii viceprimari ecologişti la un loc. A luat sub control tot ce putea să ia direct sau prin oameni infiltraţi în AGA şi CA uri. De la distanţă şi-a plantat oamenii şi în ATOP.
Acum profitând de maşina impecabilă de vot din Consiliul Local unde nu are opoziţie Gutău, va face bucăţi DADP-ul. Scopul întregii manevre este crearea unor unităţi controlate direct de el sau prin interpuşi. Peste tot sunt oamenii primarului, iar majoritatea dintre ei sunt numai nişte marionete în mânile unui păpuşar autocrat! Norocul râmnicenilor este că e ultimul său mandat. Ghinionul este că are timp destul în următorii patru ani să îşi facă mendrele.
Consilierii municipali ai Râmnicului au fost convocaţi în şedinţă extraordinară azi 6 octombrie 2016. Vor vota ca “o turmă de vite” aşa cum spunea deputatul Traian Dobrinescu şi un proiect de hotărâre privind reorganizarea Direcţiei Administrării Domeniului Public. Prin respectivul proiect de hotărâre, Executivul Local propune Consiliului Municipal transformarea Direcţiei Administrării Domeniului Public în Serviciul Public Administrare şi Întreţinere Străzi, serviciu cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local, cu un număr de 158 posturi personal contractual. Consilierii ecologişti nici nu se vor chinui să afle care este scopul şi de ce face Gutău treaba asta. Cei din PSD unii au treburi interne de rezolvat, alţii se implică în campanie, unii au fost deja răsplătiţi pentru obedienţă. Pe străzi popularitatea lui Mircia începe să scadă. La intrare în piaţa Ostroveni cortul ecologist montat pentru strângerea de semnături a stat ieri mai mult gol. Nimeni nu se mai repede să semneze liste de susţinere a PER pentru alegeri. Iar mulţi intre cei care l-au votat înjură copios când trec cu maşinile prin centru şi se lovesc de imbecilităţile rutiere ale noii administraţii. Ar înjura râmnicenii şi mai copios dacă ar vedea meniul lui Gutău şi al prietenilor săi de suflet de la întâlnirile de luni după amiaza când aceştia joacă remi şi se ghiftuiesc până la refuz cu delicatese. Asta în timp ce discută afaceri.

Traian Guminski