Tone deşeuri periculoase descoperite la Bălceşti

Ieri, 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale pe linia regimului deșeurilor periculoase.

În urma verificărilor efectuate la o societate din orașul Bălcești, județul Vâlcea, s-au identificat 12 tone de deșeuri pentru care nu exista autorizație de mediu pentru operațiuni cu deșeuri periculoase.
În fapt, se efectuau fără drept activități de colectare și stocare temporară de deșeuri periculoase și autovehicule scoase din uz, pentru recuperarea materialelor, fără luarea măsurilor obligatorii de protejare a mediului.
În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminarea deșeurilor periculoase, fiind totodată indisponibilizată și cantitatea de deșeuri identificată.