Tineri specializaţi în furt, depistaţi de poliţiştii vâlceni

Polițiștii de investigații criminale și ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat 3 tineri, bănuiți de comiterea a 4 furturi pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul I.P.J. Vâlcea.

Ieri, 16 octombrie, polițiștii de investigații criminale și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, au reușit, în mod operativ și cu implicarea polițiștilor în mai multe acțiuni, probarea activităților infracționale a trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, toți din municipiul Râmnicu Vâlcea, cu privire la comiterea a 4 furturi din societăți comerciale și asociații de proprietari.
Cei trei tineri sunt bănuiți că, în noaptea de 14 spre 15, ar fi pătruns, prin efracție, într-o pizzerie, în spațiile de lucru a două asociații de proprietari și în sediul unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras laptopuri, telefoane mobile, băuturi alcoolice, o motocoasă, sume de bani și alte bunuri.
În urma investigaţiilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, polițiștii vâlceni au dispus reținerea celor trei tineri, pentru 24 de ore, pe care i-au depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul I.P.J.Vâlcea.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.