Tineri cercetaţi pentru furt de roţi auto
Poliţişti de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de doi tineri, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt, furt calificat şi tentativă de furt, constând în sustragerea mai multor roţi de autoturisme.
Din investigaţii rezultă faptul că, în perioada 15 – 28 martie a.c., D.B.I., de 21 de ani, din oraşul Bălceşti şi I.D.I., de 22 de ani, din comuna Fârtăţeşti, ar fi sustras mai multe roţi ale unor autoturisme parcate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, producând un prejudiciu de peste 3.500 de lei. În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei doi tineri. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt, furt calificat şi tentativă de furt, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru probarea întregii activităţi infracţionale.