Teribilism la 19 ani! Beat, cu permisul suspendat și cu mașina în stâlp, un tânăr din Muereasca a fost reținut
Un tânăr de 19 ani din comuna Muereasca a ajuns în arestul IPJ Vâlcea după un accident rutier produs în noaptea de 16 spre 17 mai 2026, pe raza localității de domiciliu. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, acesta ar fi condus un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat și se afla sub influența alcoolului.
Accidentul s-a produs după ce șoferul ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, autoturismul intrând violent într-un stâlp de electricitate. În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și doi pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor, „în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat”, valoare care depășește cu mult limita legală.
În seara zilei de 17 mai, în urma administrării probatoriului și sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Reprezentanții IPJ Vâlcea atrag atenția asupra pericolelor generate de comportamentul iresponsabil în trafic. „Șofatul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, precum și conducerea unui vehicul fără drept legal, pun în pericol siguranța traficului rutier și pot avea consecințe grave”, au transmis polițiștii.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Conform legii, tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.
