Teatrul Anton Pann pe scena Festivalului UNDERCLOUD de la București – ”Crăciunul președintelui”, 28 august, Muzeul Țăranului Român

Spectacolul ”Crăciunul președintelui” de Pascal Bruckner, regia Chris Simion-Mercurian, o producție a Teatrului Anton Pann în colaborare cu Grivița 53, va participa în data de 28 august la cea de a XII a ediție a Festivalului de Teatru Independent de Orice, UNDERCLOUD, primul festival de teatru independent din România.


În perioada 23-30 august la Muzeul Țăranului Român din București va avea loc UNDERCLOUD, primul festival de teatru independent din România. La cea de-a 12-a ediție, spectatorii din București, și nu numai, vor avea posibilitatea de a vedea peste 30 de spectacole de teatru contemporan, spectacole de dans, performanceuri, concerte și experiențe artistice unice.
Facem precizarea că această piesă a lui Pascal Bruckner, scrisă în anul 2016, cu titlul ”Crăciun la palat” a fost prezentată pentru prima oară, sub forma unui spectacol-lectură, în cadrul acestui festival, la ediția cu numărul la 9. După premiera mondială care a avut loc la Teatrul Anton Pann, în zilele de 17 și 18 mai, chiar în prezența renumitului scriitor francez Pascal Bruckner, spectacolul ”Crăciunul președintelui” a mai fost prezentat pe scena Ateneului din Iași, după care a urmat Festivalul Internațional de Cultură C’Art Fest 2019 de la Brașov. Prezența spectacolului ”Crăciunul președintelui” la acest festival, alături de alte spectacole ale unor trupe noi de teatru din țară și de nume mari ale teatrului românesc precum Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole și alții, ne dă convingerea că spectacolul este foarte apreciat și poziția Teatrul Anton Pann este una de succes. Actorilor distribuiți în acest spectacol le dorim mult succes. Ei sunt: Marian Râlea, Alexandru Beteringhe, Andrei Cătălin, Tavi Costin, Denisse Moise și Dan Pughineanu. Decor: Mirela Trăistaru; Costume: Iolanda Mutu JR; Coregrafie: Ioana Marchidan; Ilustrație muzicală: Chris Simion-Mercurian; Regia Chris Simion-Mercurian. Pe lângă prezența spectacolului ”Crăciunul președintelui”, ne face plăcere să amintim că la această ediție cu numărul 12 a Festivalului UNDERCLOUD, câțiva dintre actorii Teatrului Anton Pann se regăsec și în alte spectacole. Ca de exemplu: Denisse Moise în ”De fapt eram Eu” spectacol creat de Lucia Mărneanu și Denisse Moise, sâmbătă, 24 august, și Réka Szász, Ana Șușca și Andrei Cătălin în ”Libretto Solitudine” regie: Matei Lucaci-Grȕnberg, duminică 25 august.
Dacă sunteți în București primiți invitația Teatrului Anton Pann de a merge la toate spectacolele prezente în festival, iar dacă nu ați văzut ”Crăciunul președintelui” aveți această posibilitate de a-l vedea sau revedea în data de 28 august, ora 19.00, la Muzeul Țăranului Român din București, Sala Mare.