Tânăr urmărit de autorităţile din Cehia, depistat de poliţiştii vâlceni

Un bărbat de 29 de ani, pe numele căruia autorităţile din Cehia, au emis un mandat european de arestare pentru mai multe infracţiuni de fraudă informatică, a fost depistat de poliţiştii din Vâlcea, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au primit spre soluţionare un mandat european de arestare, emis pe numele lui C. Bogdan, de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Astfel că, la data de 13 octombrie a.c., au reuşit identificarea bărbatului, care este cercetat pentru comiterea mai multor fapte de fraudă informatică. Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Cehia au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor săvârşite în cursul anilor 2010-2013.
Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a emis pe numele său un mandat de reţinere pentru 24 de ore.