Tânăr din Rm. Vâlcea, reținut pentru furt din autoturism

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pe o perioadă de 24 de ore, un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat

În noaptea de 21/22 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute au sustras dintr-un autoturism din municipiul Râmnicu Vâlcea, suma de 2000 lei și respectiv 300 euro.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice un tânăr de 19 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea faptei.
Joi, 12 martie a.c., în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a tânărului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Ieri, 13 martie, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea luării unor măsuri privative de libertate.