Tânăr din Berbești după gratii, pentru furt
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei de la Poliția orașului Băbeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele unui bărbat care este condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
La data de 26 octombrie a.c., polițiștii au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pe numele unui bărbat de 27 de ani, din orașul Băbeni, acesta având de executat o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată. Bărbatul a fost condus în vederea încarcerării, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mioveni, din județul Argeș.