Ștefan Ovidiu Popa: România plătește miliarde pentru deciziile privind vaccinurile anti-COVID
România suportă astăzi costuri uriașe generate de contractele pentru vaccinurile anti-COVID, încheiate în perioada pandemiei, susține deputatul PSD Ștefan Ovidiu Popa. Potrivit acestuia, statul ar urma să plătească aproximativ 3 miliarde de lei, la care se adaugă dobânzi, pentru doze care nici măcar nu au fost livrate.
Parlamentarul critică modul în care au fost gestionate achizițiile în perioada în care Ministerul Sănătății era condus de Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, afirmând că numărul de doze contractate a depășit cu mult necesarul real.
„România plătește astăzi factura iresponsabilității USR: aproximativ 3 miliarde de lei (circa 800 de milioane de euro), plus dobânzi, pentru doze de vaccin anti-COVID, care nici măcar nu au fost livrate. Bani pierduți care ar fi putut merge în spitale, autostrăzi sau școli”, a declarat deputatul Ștefan Ovidiu Popa.
Acesta susține că ar fi fost contractate aproape 100 de milioane de doze, de trei ori peste necesar, în urma unui acord pe care îl califică drept dezastruos.
„Această decizie aduce acum presiune pe buget și o notă de plată pentru toți românii, aproximativ 200 de lei pentru fiecare român, de la copii la pensionari”, a mai afirmat parlamentarul.
În același context, deputatul atrage atenția și asupra gestionării unor bugete importante în prezent, făcând referire la programul SAFE și la persoane implicate în administrarea acestuia.
„După un asemenea precedent, riscul nu mai poate fi ignorat!”, a declarat Ștefan Ovidiu Popa.
