Ștefan Ovidiu Popa: Protejați turismul vâlcean și românesc!

“Prin intermediul acestui material, tragem un semnal de alarmă cu privire la situația agenților economici din turism, pe care această criză îi lovește, în mod grav.
Vâlcea este județul turismului total, iar o importantă parte din economia acestui județ se bazează pe turism.
Consider că Guvernul României trebuie să intervină de urgență și să clarifice, concret, schema de ajutor financiar pentru unitățile turistice, pentru agenții de turism din Vâlcea și din România.
Este foarte important ca turismul din județul Vâlcea să beneficieze de sprijin, în regim de urgență, deoarece situația actuală este extrem de periculoasă.
Intervenția guvernamentală trebuie să vină rapid, pentru că aici vorbim și de capitalul uman, în care agenții economici au investit și investesc.
Vâlcenii care lucrează în turism trebuie să aibă garanția că au locurile de muncă asigurate.
Prin urmare, în această situație de calamitate economică, fac public apel la Guvernul României să vină cu soluții și proiecte concrete, atât pentru industria turismului, cât și pentru ceea ce înseamnă întregul lanț HoReCa.
Situația este una critică și, tocmai de aceea, agenții economici așteaptă pragmatism din partea Guvernului, pentru a depăși criza care se anunță” – Deputat PSD Ștefan Ovidiu Popa.