Ștefan Ovidiu Popa: Liberalii, nocivi pentru România!
Deputatul social-democrat Ștefan Ovidiu Popa afirmă că industria românească este afectată de măsurile haotice și declarațiile halucinante ale liberalilor.
“Acest lucru este demonstrat de barometrul industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA.
În luna decembrie 2019, industria românească a intrat în contracţie puternică, volumul productiv a scăzut la 40 de puncte, comenzile noi s-au prăbuşit cu 13 puncte. Importurile de materie primă s-au contractat şi ele masiv, cu 11 puncte în minus, de la 56 în noiembrie, la 45 în decembrie, cu implicaţii semnificative asupra volumului activităţii. Industria românească s-a decuplat în mare măsură de la piaţa externă. Comenzile pentru export sunt la un minim istoric de 32 de puncte.
De asemenea, cifrele INS arată că în luna noiembrie 2019 faţă de luna precedentă, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut cu 9%. În plus, cifra de afaceri din serviciile de piaţă, a scăzut cu 4,2% în luna noiembrie 2019.
Toate aceste cifre ne arată cât de mult afectează creşterea economică a României, care în timpul guvernării PSD a fost solidă, reală şi consistentă, reflectându-se în întreaga societate, atât în creşterile de venituri ale oamenilor cât şi în progresul afacerilor şi beneficiilor pentru întreprinzători” – deputat PSD Ștefan Ovidiu Popa.