Prefectura Vâlcea își bate joc de secretarul de stat Gheorghe Ioniță

Gheorghe Ioniță este unul din puținii liberali vâlceni cu cv impresionant și cu studii aprofundate realizate “pe bune”.
Nu știm ce cap limpede a putut concepe, propabil pentru propagandă, un program prin care cei 4 vâlceni liberali ajunși conjunctural secretari de stat, vor acorda, începând din luna februarie, audiențe în fiecare zi de vineri la Prefectura Vâlcea.
Nu ne-ar mira ca ideea să aparțină fostului prefect Mircea Nadolu, cel despre care salariații Prefecturii spun ca se află de facto la conducerea instituției, deoarece Tiberiu Costea, fostul edil de comună de la marginea județului ajuns peste noapte prefect, nu s-a acomodat încă cu noul job primit cadou de la Guvern.
Ideea cu audiențele este o mostră de prostie în formă continuată a unor bugetari de lux.
În comunicatul prefecturii se menționează că audiențele au rolul de “creșterea gradului de soluționare a problemelor cu care se confruntă județul”.
Gheorghe Ioniță este preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
Ce probleme ale vâlcenilor ar putea rezolva? Și ce vâlcean, cetățean normal sau administrator al unei societăți comerciale ar avea nevoie de o audiență la președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare?
Gheorghe Ioniță ar putea fi util umanității și țări noastre dacă ar lucra în continuare în cercetare. Liberalii încearcă însă să-l învețe frecatul mentei pe banul public dându-i o funcție tip sinecură și apoi punându-l să stea degeaba câteva ore săptămânal în Prefectura Vâlcea în așteptarea celor care au nevoie de o audiență inutilă. Probabil la o cafea cu Mircea Nadolu. (T.G.)