Ştefan Ovidiu Popa (declaraţie politică): “La mulţi ani, România!”

Deputatul social-democrat Ştefan Ovidiu Popa a susţinut azi, 28 noiembrie, o declaraţie politică cu ocazia Zilei Naţionale a României. Parlamentarul vâlcean a declarat că “comemorarea Centenarului, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918”.

“În acest an unic pentru România, îi omagiem pe cei care, acum 100 de ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil, unirea tuturor românilor, iar odată cu acesta trebuie să învățăm din exemplul marilor înaintaşi de la 1918 și să nu lăsăm ca ceea ce ne desparte să ne dezbine.
Centenarul Marii Uniri reprezintă procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România.
Unirea Basarabiei, a Bucovinei și în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României a dus la constituirea României Mari.
1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, datã la care Marea Adunare de la Alba-Iulia voteaza unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional. Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919, în unanimitate.
Atunci s-a format România Mare, românii profitând de momentul geo-politic prielnic, care s-a creat la sfârșitul primului război mondial (1914-1918), prin destrămarea Imperiului Țarist și Imperiul Austro-Ungar. La constituirea Marii Uniri nu a stat participarea țării noastre la război, ci dorința de unitate și de a trăi într-un un stat unitar național al românilor.
Comemorarea Centenarului, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918.
Astfel, Ziua Națională a României este un prilej de sărbătoare pentru toți românii, în care sunt evidențiate unitatea națională, spiritul, reușitele și valorile românești;
La mulţi ani, România!” – Ştefan-Ovidiu Popa, Deputat PSD Vâlcea.