Stațiunea Ursu-Ursulețul prinde contur la Vaideeni

O serie de oameni de afaceri își doresc să investească în dezvoltarea Stațiunii Ursu-Ursulețul, a treia stațiune montană din Vâlcea, aflată la Vaideeni, la cota 1600. Conducerea primăriei, în frunte cu edilul Daniel Băluță își aduce aportul prin modernizarea infrastructurii spre cotă dar șI prin extinderea rețelei electrice.

Vă reamintim că acolo se vor amplasa trei pârtii de scki, una dintre ele fiind chiar pe Vârful Ursu. “În parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea suntem în procedura de preluare a drumului de la Horezu la Vaideeni care trece prin Satul de Vacanță Ursu-Ursulețul și Stațiune Vârful lui Roman. Suntem în discuții avansate și cu cei de la CEZ pentru a duce rețeaua de energie electrică până sus. Dacă o să reușim aceste două obiective zona se va dezvolta foarte mult din punct de vedere turistic. O să trebuiască să fim foarte atenți, însă. Nu trebuie să pățim și noi ce au pățit alții. Mă refer acum la construcții. La noi lucrurile sunt clare, loturile au fiecare 1000 de metri, cu posibilitatea de a se construi pe o suprafață de 30 la sută. În interior nu sunt interdicții, dar la exterior se poate construi doar cu zid alb, piatră sau lemn. Trebuie să păstrăm specificul montan”, a declarat pentru VTV primarul Daniel Băluță.