Statistica certifică performanța administrației din Păușești Măglași

Un grup mic dar activ pe facebook de cusurgii locali din Păușești Măglași critică permanent, făcând din țânțar armăsar, administrația condusă de primarul Alexandru Dediu. Comuna arată însă impecabil după cum am remarcat la începutul acestei săptămâni când am vizitat câteva puncte în care se lucrează la asfaltarea și amenajarea unor mici drumuri.
Comuna vâlceană se află pe poziția 13 la nivel de venituri între cele 89 de localități vâlcene și pe locul 5 într-un clasament al comunelor dezvoltate din județ, cu o populație de peste 4000 de locuitori.
Populaţia s-a întinerit prin migraţia dinspre oraş spre comună.
În 2000, la Păuşeşti erau 2.000 de locuitori. La recensământul din 2011 erau peste 3000, iar acum comuna a depășit 4000 de locuitori oficial, dar sunt mai mulți în realitate, deoarece, deși locuiesc aici, și-au păstrat în acte domiciliul din Râmnic. Nu există gospodărie în comună care să nu aibă apă, canal, gaz, internet şi asfalt. (T.G.)