Stare de alertă în Drăgășani!
La sediul Instituției Prefectului Județul Vâlcea, joi, 19 septembrie 2024, a avut loc o întâlnire de urgență a membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea prin care s-a luat act de proiectul de hotărâre transmis de CLSU Drăgășani cu privire la propunerea declarării stării de alertă, la nivelul municipiului Drăgășani, din cauza pericolului cauzat de neridicarea gunoiului.
Ca urmare a proiectului de hotărâre privind propunerea declarării stării de alertă la nivelul municipiului Drăgășani, Prefectura Vâlcea și-a exprimat acordul privind declararea stării de alertă la nivelul municipiului Drăgășani, pentru o perioadă de maxim 30 de zile.
Hotărârea privind declararea stării de alertă, pentru o perioadă de maxim 30 de zile, care se va adopta în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Drăgășani va trebui să cuprindă în concret măsurile pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, care se vor realiza pe durata stării de alertă, cât şi instituțiile şi autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, potrivit dispozițiilor imperative prevăzute la art. 4^5 din O.U.G. nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare.