Stadion cu bowling și teren de tenis la Vlădești
Primăria Vlădești susține un ritm ridicat al dezvoltării uneia din cpmunele cele mai urbanizate din județ. Primarul Adrian Cosac este artizanul atragerii de finanțări pentru proiecte de dezvoltare.
Și când vorbim de investiții noi, se vede sala de sport cu 102 locuri, cu cinci discipline sportive, sală care întregește infrastructura școlară. Primăria mai are un proiect finanțat de AFM, care privește eficientizarea energetică a clădirii școlii.
Edilul comunei spune că administrația a depus proiect pentru alei pietonale, piste de biciclete și rigole carosate, iar în diverse stadii se află alte proiecte foarte importante pentru comunitate, respectiv complexul balnear și extinderea de gaze.
“Am refăcut documentația pentru licența de explorare apă sărată și am depus documentația pentru extindere rețea de gaze naturale pe o distanță de 27 de kilometri. În afară de proiectele de modernizare drumuri depuse la CNI, am mai depus pentru modernizarea și extinderea sistemului de apă și canal, dar și unul pentru o pensiune turistică și activități de agrement. Școala din Pleașa va fi modernizată și transformată în această pensiune turistică, iar în cadrul celor 1500 mp pe care îi avem, vom avea și agrement constând în tiroliene și alte activități de acest fel. Pot să spun că am încheiat și semnat contractul pentru realizarea unui complex sportiv care cuprinde stadionul cu bowling, teren tenis acoperit. De asemenea, se reface și terenul de sport cu o nocturnă”, spune primarul Adrian Cosac. (T.G.)