Sprijin pentru antreprenorii din Tetoiu

Conducerea primăriei de la Tetoiu are o nouă veste bună pentru oamenii din localitate care vor să dezvolte o afacere proprie. Astfel, în data de 16 noiembrie, la sediul UAT-ului vor fi prezenți reprezentanți ai Grupului de Acțiune Locală Ținutul Vinului și le vor prezenta doritorilor programele care sunt finanțare cu fonduri europene. Acțiunea va debuta la ora 9 și va dura cât timp o să fie nevoie. De asemenea, antreprenorii vor avea posibilitatea să afla toate amănuntele necesare întocmirii proiectelor pentru a avea șanse mari de eligibilitate.
Grupul de Actiune Locală „Tinutul Vinului” este o asociație ce are ca scop promovarea unui parteneriat public-privat activ, constituit din reprezentanți ai sectorului public, privat și ai societății civile, desemnați dintr-un teritoriu rural, parteneriat prin care să se stimuleze dezvoltarea durabilă a teritoriului aferent asociației și care să dea posibilitatea actorilor din spațiul rural, reprezentanți ai deferitelor domenii de activitate, să conlucreze și să interacționeze în folosul comunității rurale.