Sportul – o prioritate pentru Primăria Popeşti
Administraţia din Popeşti a reuşit în ultimii doi ani să implementeze proiecte edilitare importante şi să atragă finanţări pentru acestea pe programul PNDL 2. S-au plătit şi mare parte din datoriile imense acumulate din mandatele foştilor primari.
Aurora Măgură a dovedit că este exact primarul de care comunitatea din Popeşti avea nevoie. Recent doamna Măgură a alocat resurse importante, inclusiv personale, celor mai mici cetăţeni din localitate şi în acelaşi timp a susţinut şi dezvoltarea bazelor sportive şi a echipelor locale. Satisfacţiile nu a un întârziat să apară. Duminică, 12 mai, echipa AS POPEŞTI 2016 a terminat cu scorul de 6-0 meciul desfăşurat cu Viitorul OTEŞANI, echipă rivală din comuna vecină.
“Din ce în ce mai mulţi tineri petrec prea mult timp în faţa televizoarelor, tabletelor, telefoanelor şi calculatoarelor. Este nevoie ca aceste generaţii să facă mişcare, să fie atrase de sport şi vom încerca să ajutăm, în limita bugetului, dezvoltarea sportului în comuna noastră şi să implicăm cât mai mulţi cetăţeni să practice sportul, să îl susţină, să fie măcar spectatori dacă nu pot fi practicanţi…”, spune primarul Aurora Măgură. (T.G.)