Spectacol de muzică religioasă și spectacol de dans contemporan la Teatrul Anton Pann până la deschiderea noii stagiuni- 29 septembrie

În luna septembrie Teatrul Anton Pan își va deschide o nouă stagiune. Chiar dacă au început repetițile la spectacolul ”Ne știm de o sută de ani”, proiect derulat în anul CENTENARULUI de către Teatrul Anton Pann împreună cu Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamț și Teatrul de Vest din Reșița, premieră care va avea loc la sfârșitul acestei luni, pe 29 septembrie, la sediul Teatrului Anton Pann sunt programate deja mai multe actiuni. În afara spectacolelor de la sediul sau cele din deplasare, sâmbătă pe 8 septembrie la Sala Mare va avea loc un concert de muzică și poezie religioasă sub îndrumarea lui Cristian Presură.

Pe 18 septembrie va avea loc un spectacol de dans co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Fondul Bethlen Gábor și Fondul Cultural Național din Ungaria, spectacol pus în scenă de Compagnia Pal Frenak. Compagnie Pal Frenak a revoluționat scena dansului contemporan printr-un stil inedit și dinamic, cu o estetică sensibilă și un limbaj care depășește limitele expresivității verbale. Chiar dacă vom mai vorbi de acest spectacol, trebuie să vă spunem cine este Pal Frenak. Coregraful maghiar-francez Pal Frenak, recunoscut și premiat la nivel internațional, se inspiră adeseori din limbajul semnelor în producțiile sale, o experiență importantă din copilărie, părinții lui fiind surzi. Producția explorează un festen, o pomană imaginară unde totul e ascuns, dar în același timp vizibil, prezintă o rețea complexă a relaţiilor umane prin condiții trecute sub tăcere, undeva între lumea frenetică și realitatea dură. Coregrafia îmbină stilul de dans inedit al lui Pal Frenak și limbajul semnelor care rezultă un joc al mișcărilor lineare și spirale. Din contactul constructiv și deconstructiv al situațiilor cotidiene, din haos se naște o realitate accesibilă, tangibilă. De mult nu am mai văzut pe scena Teatrului Antron Pan un spectacol coregrafic, așa că…vă invităm să rețineți această data de 18 septembrie. Biletele s-au pus deja în vânzare la Casa de bilete a Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea.