Sorin Vasilache vrea parc de aventură la Olănești

Primarul stațiunii vâlcene Olănești, Sorin Vasilache, se gândește în permanență la oportunitățile de petrecere a timpului liber de către turiști dar și localnici. Astfel, edilul are în plan amplasarea în oraș a unui parc de aventură care cu siguranță ar fi o mare surpriză pentru toată lumea. Marea problemă a proiectului este în acest moment terenul pe care o să fie construit parcul, având în vedere că în patrimoniul Consiliului Local nu este în acest moment disponibil de dimensiuni mari. În aceste condiții, în această perioadă se caută un teren de vânzare care să fie achiziționat. Deja a fost identificat un teren aflat în imediata apropiere a parcului central din localitate. În altă ordine de idei, parcul de aventură o să fie dotat cu tiroliene, dispozitive de cățărat și multe alte surprize pentru turiști, în special pentru copii.
“Deocamdată așteptăm să se deschidă axele de finanțare prin POR și să vedem care sunt cu exactitate ghidurile pe care trebuie să le urmăm Un parc de aventură este o prioritate pentru Olănești. În funcție de acele ghiduri vom afla și care sunt dimensiunile terenului de care avem nevoie și pe care va trebui să-l cumpărăm”, spune primarul Vasilache.