Sorin Romcescu implică CNI în dezvoltarea comunei Slătioara

Comuna Slătioara are în prezent terenuri de sport în fiecare din satele componente, dar ambiția primarului Sorin Romcesu este mare și acesta vrea să construiască și o sală de sport în care să poată fi practicat sportul în vreme de iarnă de elevii din localitate.

Sorin Romcescu este genul de primar care când își fixează un obiectiv îl și duce la îndeplinire indiferent de eforturi așa că și de această dată știm ca va reuși.
“Proiectul urmează să fie implementat anul viitor prin finațarea Companiei Naționale de Investiții. Sala de sport va respecta standardele europene și urmează să fie construită în satul Milostea, lângă dispensar, dar deoarece avem microbuze școlare bune și o rețea internă de străzi asfaltate nu va fi problemă să ducem copii din toate satele în caz de vreme nefavorabilă să poată facă sport”, ne-a declarat primarul din Slătioara. (T.G.)