Şoferul care a omorât fetiţa de 10 ani, arestat 30 de zile

În seara zilei de 2 septembrie a.c., un autovehicul a lovit o bicicletă, condusă de o minoră de 10 ani şi apoi a părăsit locul accidentului. La scurt timp după investigaţiile efectuate şi filtrele întocmite, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto. Bărbatul a fost încarcerat pentru 30 de zile.

Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre producerea unui eveniment rutier soldat cu victime pe DJ 651A-Ghioroiu. Ajunşi la faţă locului, poliţiştii au identificat victima, o minoră de 10 ani din comuna Ghioroiu, în stare de inconştienţă. Minora a decedat în drum spre spital înspre municipiul Craiova.
“Din primele cercetări a rezultat faptul că în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe partea dreapta a drumului, la km 15+200m, a fost lovită din spate de către un autovehicul care apoi a părăsit locul accidentului.
În urma filtrelor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, Poliţiei oraşului Bălceşti şi Postului de Poliţie Ghioroiu au identificat autoturismul înmatriculat în străinătate, care prezenta avarii specifice unui accident rutier, dar şi a elementelor analizate la faţa locului.
Proprietarul autovehiculului este M. Mihai, de 36 de ani, din oraşul Mioveni, judeţul Argeş. În urma cercetărilor, a rezultat că acesta s-a aflat la volanul autovehiculului în momentul producerii evenimentului rutier.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltare de probe biologice.
În dimineaţa zile de 3 septembrie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În seara aceleaşi zile, bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii Judecătoriei Bălceşti au admis propunerea procurorului de caz, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În prezent, bărbatul de 36 de ani se află încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Pe întregul parcurs al procesului penal, persoana anchetată beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea. .