Șoferul care a a provocat accidentul mortal din nordul Râmnicului, arestat 30 de zile
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 20 aprilie 2024, punerea în mișcare a acțiunii penale față de autorul accidentului mortal din zona de Nord a Râmnicului care a avut loc pe 19 aprilie 2024, (aflat în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
“La data de 21.04.2024, în urma propunerii de arestare preventivă adresate judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că: în data de 19.04.2024, inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, pe strada Calea lui Traian din Rm. Vâlcea, din direcția Sud-Nord, pe banda 2, în dreptul Cimitirului Cetățuia a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul dublu continuu și circulând pe contrasens, a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara marca Dacia Logan, condusă de victimă, care circula pe banda 1 din direcția Nord-Sud. După impact, autoturismul condus de inculpat s-a oprit pe sensul de mers Sud — Nord, într-un alt autoturism, care se afla staționat în fața Cimitirului Cetățuia, pe banda 1, cu fața către Nord.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei marca Dacia Logan, precum și rănirea inculpatului și a celor doi minori ce se aflau în autoturismul acestuia.
Investigațiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, au precizat procurorii vâlceni.