Șoferi prins băuți la volan

Un bărbat a fost depistat de către polițiști din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 703 L, în localitatea Dăești, sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

O altă persoană de sex masculin de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost depistată în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 678 A, în localitatea Mihăești, sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât aceasta emana halena alcoolică, i-a fost solicitat să fie testată cu aparatul alcooltest și Drugtest, însă a refuzat, având totodată, un comportament agresiv la adresa organelor de poliție. În acest sens, s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acesteia, fiind condusă la sediul unității de poliție în vederea luării măsurilor legale. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amenzi în cuantum de 4.000 de lei. Pe numele acesteia fiind întocmit și un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. De asemenea, în baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii acesteia pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Vâlcea. Tot în acest caz a fost dispusă și măsura imobilizării autoturismului în cauză, conform art. 117 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.