Socialiştii îşi întăresc rândurile

Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Socialist Român, a început reorganizarea partidului. După ce a început înfiinţarea şi reorganizarea organizaţiilor municipale şi judeţene în ţară, a venit şi timpul judeţului Vâlcea. Astfel, la Rm. Vâlcea au avut loc lucrările Conferinţei Judeţene Vâlcea a Partidului Socialist Român. Noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene este Remus-Florin Mănoiu.

La Conferinţa Judeţeană Vâlcea a PSR s-a prezentat Raportul de activitate al organizației județene, a fost adoptat programul de acţiune pentru pregătirea alegerilor locale și au fost alese noile organe de conducere ale partidului la nivel județean. Din raportul prezentat a rezultat că activitatea Partidului s-a axat pe refacerea organizaţiilor locale – comunale şi orăşeneşti – din judeţul Vâlcea, pe reactivarea vechilor membri de partid şi pe atragerea de noi susţinători.

Participanții la conferință, în luările lor de cuvânt, au avut o atiutudine critică și autocritică la adresa lor și a Comitetului Județean, dar, cel mai important, au făcut numeroase propuneri concrete de îmbunătățire a activității organizației județene. Conferinţa Judeţeană a PSR Vâlcea a stabilit şi obiectivele partidului pentru primul semestru al anului 2016, printre acestea numărându-se atragerea de noi membri, înființarea de organizații de bază la nivelul fiecărei secții de votare, desemnarea de candidaţi la funcţiile de primari şi consilieri în toate localităţile judeţului şi obţinerea unui procent cât mai mare la alegerile locale.

Cei prezenţi și-au ales noile organe de conducere ale partidului, respectiv Comitetul Judeţean şi Biroul Executiv şi a fost ales preşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea – Remus-Florin MĂNOIU.

„Ne aflăm într-un an electoral, Partidul Socialist Român susţine ca alegerile pentru funcţia de primar să fie făcute în două tururi de scrutin. După ce parlamentarii noştri ne-au obişnuit cu modificarea legilor electorale cu câteva zile înainte de declanşarea lor, acum nu se mai poate, pentru că – Vezi Doamne!- nu s-a făcut cu un an înainte. Vreau să mai subliniez un aspect cu privire la dorinţa liberalilor de schimbare a legii, pentru ca alegerile să aibă loc în două tururi de scrutin, este numai o circotecă. Liberalii nu doresc acest lucru, dar aşa cum au făcut cu alegerile din străinătate, aşa fac acum cu alegerile în două tururi. Nu se va schimba nimic, este ceea ce le convine şi au găsit şi ei acest „cârlig” electoral. Suntem total împotriva poziţiei PSD-ului, care cu siguranţă o să piardă, ca urmare a hotărârii lor de a ţine alegerile într-un singur tur. De asemenea, Partidul Socialist Român propune limitarea mandatelor la funcţia de primar şi la funcţia de parlamentar. Limitarea să se facă la două mandate consecutive”, a spus preşedintele Constantin Rotaru. ( L.L.)