Șocant! Un profesor de la Prundeni e acuzat de agresiune sexuală!

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani s-a constituit, la data de 07 aprilie 2023, o cauză în care se efectuează cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care, în cursul anului 2023, o persoană de sex masculin, cadru didactic în cadrul unei unităţi şcolare de pe raza comunei Prundeni, jud. Vâlcea, a comis mai multe acte de natură sexuală, împotriva unei minore, elevă a aceleiaşi unităţi de învăţământ.

“Facem precizarea că, prin ordonanţa din data de 24.04.2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 24.04.2023, față de persoana cercetată în cauză în calitate de inculpat. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul, trebuie să să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat și să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței. De asemenea, profesorul trebuie să nu se deplaseze la unitatea şcolară în cauză, respectiv în curtea acesteia sau în sediul unităţii şcolare și să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia şi de martorii audiaţi în cauză, la o distanţă mai mica de 50 de metri şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale. Totodată, inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică”, spune purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani.