ŞOCANT! A pierdut un copil la 12 ani! O copilă de etnie rromă a fost la un pas să moară din cauza unei sarcini

Caz șocant în Râmnicu Vâlcea. O copilă de doar 12 ani a fost la un pas să moară pe masa de operații, însărcinată în câteva luni. Minora a fost salvată de medici, dar fătul era mort deja. Minora de etnie rromă s-a simțit rău și a fost adusă în stare gravă la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. A urmat o intervenție chirurgicală de urgență. Fata a fost salvată, dar copilul era deja mort.


Șocant este că minora nu a fost declarată încă de părinții săi, deși are 12 ani. Din informațile pe care le avem, mama fetei s-ar afla încarcerată într-o închisoare din spațiul comunitar. Pentru a-i stabili identitatea, medicii au sesizat poliția. “A ajuns la nou în stare foarte gravă. Gândiți-vă că în 5 minute a intrat în sala de operații. Avea hemoragie foarte mare, era tânără. Ne-a spus că are 11 ani, nu avea acte, nici nu este declarată ca naștere. Probabil că are 12 sau 13 ani. Au fost anunțate organele de poliție. A fost o luptă contra-cronometru, a fost operată de doi medici primari. Am venit și eu în grabă pentru a lua decizia dacă uterul rămâne pe loc, jumătate din el era necrozat. Am stabilit de comun acord să rămână acolo… fiind o persoană așa de tânără. Copilul era mort, și asta a contat în luarea decizie. Este într-o stare bună acum, rămâne în continuare în supraveghere atentă. Sperăm să fie o evoluție normală. Ne confruntăm destul de des cu astfel de situații. Nașteri din acestea la etnia romă sunt dese”, spune Teodor Amza, medic primar, șef Sectie Obstetrică Ginecologie.

Teodor Amza, medic primar, șef Sectie Obstetrică Ginecologie
Copila ar putea fi preluată într-un centru maternal din cadrul Direcției pentru Protecția Copilului Vâlcea. “Fata ajunsă la Maternitate provine dintr-o familie. Am aflat și noi despre acest caz. Dacă se va stabiliza din punct de vedere al sănătății, noi o să intervenim cu măsurile noastre. Adică o putem duce într-un centru maternal. A fost la un pas de moarte pentru că au fost complicații medicale. Este responsabilitatea familiei. Știți că la etnia rromă căsătoriile și nașterile fac parte dintr-o cutumă”, a declarat Nicolae Badea, director general DGASPC Vâlcea.
Fata va mai sta internată câteva zile în spital. Potrivit medicilor care au operat-o, ea se află în afara oricărui pericol.

Gabi Cîrjaliu