Siguranță sporită pentru elevii din Roești

Conducerea administrativă a comunei Roești a luat o decizie menită să crească gradul de siguranță a elevilor care merg la unitățile de învățământ din localitate. Astfel, au fost montate două panouri electronice cu afișaj care le arată șoferilor care este viteza cu care circulă prin comună. Panourile sunt amplasate în două puncte importante ale comunei, la Școala Cuieni și la Școala Ciocâltei, pe drumul județean, respectiv pe drumul național. În altă ordine de idei, conducerea administrativă a localității are în plan pentru acest an și noi investiții în calitatea actului de învățământ, la școlile din comună urmând să fie amenajate mai multe laboratoare de specialitate.