Sfinţii Petru şi Pavel devin ocrotitorii ziariştilor vâlceni

Săptămâna trecută s-a stins din viaţă ziaristul şi scriitorul Petre Tănăsoaica, unul din pionierii presei independente din România. Este doar ultimul dintr-un şir lung de jurnalişti vâlceni plecaţi dintre noi prea devreme.

IPS Varsanufie, Ariepiscopul Râmnicului, a adus un mare sobor de preoţi alături de care a slujit la priveghi şi a doua zi la Prohod.
Săvârşind slujba Stâlpilor la căpătâiul lui Petre Tănăsoaica, Preasfinţia Sa a dorit nu doar să îi aducă un omagiu celui plecat, dar şi întregii bresle a presei locale. La finalul slujbei a anunţat că a stabilit ca în fiecare an, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, să facă o slujbă de pomenire a tuturor ziariştilor vâlceni din trecut şi să înalţe rugăciuni pentru cei prezenţi.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel devin ocrotitorii presei locale vâlcene, iar Catedrala din cartierul Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea care poartă numele apostolilor va deveni lăcaşul în care ziariştii vor putea beneficia de servicii religioase (botez, cununie, pomenire, înmormântare).
Vom publica şi noi în aceea zi materiale despre colegii noştri care nu mai sunt, pomenindu-le numele şi republicând unele din cele mai importante texte ale lor!

Redacţia “Eveniment Vâlcean”