Senatorul Bogdan Constantin Matei apără societățile din industria ospitalității

Parlamentarul vâlcean a fost, chiar de la început de an, prezent pe posturile centrale TV în emisiuni în direct din prime time.
Sesizând perfect pericolul ca în urma tragediei de la Ferma Dacilor să existe tentația ca organe de control să închidă nejustificat activitatea multor unități hoteliere din turism provocând pierderi economiei parlamentarul vâlcean a încercat să explice acest fenomen.
Senatorul PSD Bogdan Matei a precizat în emisiunea Politica Zilei, cu Ioana Constantin de pe postul B1TVcă ANPC nu are atribuții de a închide unități turistice pe motiv că nu au autorizații la incendiu. Acesta a spus că inspectorii ANPC nu trebuie să închidă după tragedia de la Ferma Dacilor de-a valma toate unitățile pe care le controlează, fără să aibă o expertiză în acest sens:
„ANPC are două calități principale: prima sunt controalele tematice pe care le fac dumnealor șic ea de-a doua sunt controalele la sesizare. La toate cele două se cumulează doar strict pe ceea ce înseamnă alimentație publică. Or la Ferma Dacilor, în ceea ce privește siguranța electrică cum ar putea un inspector de la Protecția Consumatorilor să vizeze așa ceva?
Mai mult decât atât, ce expertiză are domnia sa să poată să spună un lucru de genul acesta? Care ar fi reclamația venită din partea unui turist, că a văzut cablurile pe unde? Că nu se văd. Din punctul ăsta de vedere, ce poate să facă ANPC este ca utilajele pe care le folosesc în alimentația publică nu corespund anumitor cerințe. Problema noastră nu este ca ANPC-ul să închidă acum totul de-a valma și fără nicio expertiză pentru că ne ducem într-o zonă în care omorâm din nou economia. Noi asta ne dorim? Nu cred că este cazul pentru un astfel de scenariu”. (T.V.)