Senatorul Bogdan Constantin Matei a fost “recompensat” pentru o lege care sprijină sportul de performanță

Momentul dedicat special lui Bogdan Constantin Matei – senator, președintele comisiei de Tineret și Sport din Senatul României, cel care a inițiat legea alocațiilor de stat pentru copiii sportivi de performanță a fost unul care a atras multe aplauze. Domnia sa a participat la lansarea Revistei Născut pentru Sport ediția națională!
Asociația Junior SPORT, în calitate de editor, a organizat, în 1 noiembrie 2022, la Teatrul Excelsior Bucuresti, lansarea Revistei Născut pentru Sport ediția națională nr. 2, eveniment la care au participat numeroase personalități ale sportului românesc promovate în acest număr de revistă, cum ar fi: președinți & manageri de federații și cluburi sportive – Elisabeta Lipă (președinte la Federația Română de Canotaj), Norris Măgeanu (președinte la Federația Română de Automobilism Sportiv), Marilena Mladin (președinte Federația Ecvestră Română), Beatrice Romanescu – director marketing la Federația Română de Tenis de Masă; președinți & manageri de cluburi sportive – Constantin Căliman (președinte Clubul Sportiv Chelsea București), Tiberiu Simulescu – președinte ACS Olimpic Snagov); antrenori: Alina Alexandra Dumitru (judo), Alina Moțea Ciuculescu (scrimă), Horațiu Dumitrescu (fitness), Răzvan George Cătălin Ifrim (volei pe plajă/zăpadă), Ionuț Filișan (tenis); sportivi legende – Doina Ignat, Veronica Cogeanu Cochela, Viorica Susanu (canotaj), Silvia Stroescu (gimnastică artistică), Doina Stăiculescu (gimnastică ritmică), Ana-Maria Popescu Brânză (scrimă), Nicoleta Grasu (atletism); sportivi seniori – Simona Geanina Radiș, Ancuța Nicoleta Bodnar, Mihai Vasile Țigănescu, Mugurel Semciuc, Sergiu Vasile Bejan (canotaj); Bernadette Cynthia Szőcs (tenis de masă), Gabriel Vlad Perianu și Nicolae Alexandru Soare (atletism); familii sportive – Laura, Horatiu, Luca și Vlad Savu (automobilism sportiv); Ionela Livia Cozmiuc și Marius Cozmiuc (canotaj); juniori sportivi – Alexia Maria Niță (karate & handbal), Eduard Ionescu (tenis de masă), Sara Cristina Patache (yachting).
La lansarea Revistei Născut pentru Sport ediția națională nr. 2 au participat reprezentanți ai partenerilor și sponsorilor proiectului național Născut pentru Sport: Monica Ioniță (director cabinet la Ministerul Educației – partener oficial național); Laurențiu Oprea (inspector la Inspectoratul Școlar al Municipiului București – partener oficial local); Elena-Roxana Nedelcu (director general al Direcției Generale Învățământ, Cultură și Sport) și Alexandru Lazarov (director general al Centrului Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache”) de la Primăria Sector 5 – partener principal); Mihai Anghel (Primar) și Radu Mărginean (administrator) de la Primăria Comunei Snagov – partener principal); Cătălina Budulus (șef serviciu Învățământ, Turism) de la Primăria Municipiului București – susținător); Romeo Căzănescu (Country director) și Doina Manea (marketing supervisor) de la Herbalife Nutrition – sponsor principal; Mădălina Bot (reprezentant) de la Decathlon România – sponsor principal; Laurențiu Ciocîrlan (marketing manager) și Simona Iordache (marketing project manager) de la World Class România – sponsor principal; Anca Vlad (Business Development Director) de la Core Invest Health – sponsor principal; Radu Muja (owner) de la Clinica stomatologică Mdental – sponsor.
În plus, ne-au fost alături câțiva susținători ai proiectului național Născut pentru Sport, cum ar fi: Bogdan Constantin Matei – senator, președinte la comisia de Tineret și Sport din Senatul României; Monica Iagăr – sportivă-legendă de la atletism; Costel Beleagă – antrenor de judo la Zimbrii Judo (domnia sa a venit însoțit cu o parte dintre sportivii de la acest club); Laurențiu Covaci – antrenor coordonator la Manej Timișoara); Radu Rădulescu (owner) și Alina Ionescu (director evenimente) la Corporate Games; Gheorghe Cristian Dragoș owner la Sport Business Academy; Bianca Plăcintă – vicepreședinte Fundația pentru Tineret a Municipiului București; Mihai Ionuț Grăjdeanu – inițiator proiect Olimpiada Benzilor Desenate (povestea acestui proiect am promovat-o în acest număr de revistă); Mădălina Corina Diaconu – reprezentant al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (partener media al proiectului național Născut pentru Sport.
Echipa de la Revista Născut pentru sport a fost reprezentată la acest eveniment prin: Beatrice Mercado – președinte Asociația Junior Sport (cea care a moderat gala de lansare a revistei), David Alina – director dezvoltare și Marius Dumitru – director editorial (ei au Asociația AMA EVENTS – asociație prin care acordă consiliere pentru proiecte de finanțare, mai ales finanțare cu fonduri europene, iar această asociație este parteneră cu Asociația Junior Sport), Vlad Andrei Buzdugan – redactor șef, Marian Valentin Burlacu – fotojurnalist, Crinel Niculae – redactor, Nicoleta Radulescu – owner Anil Consulting Contabilitate si Consultanta – compania de consultanță parteneră (dar și sponsor) pentru Asociația Junior Sport.
În acest an, Revista noastră a împlinit 10 ani de existență – până în 2019 a fost realizat vechiul format al revistei, numit Junior Sport. Ca o ediție onorifică pentru acești 10 ani am realizat numărul 2 al noului format al revistei, în care sunt prezentate poate cele mai mari valori ale sportului românesc – de odinioară, dar și din prezent – motiv pentru care echipa noastră a decis ca lansarea să aibă loc la… TEATRU! A fost să fie… TEATRUL EXCELSIOR BUCUREȘTI. Și asta se datorează doamnei Liliana Maria Toderiuc-Fedorca – director la Direcția de Învățământ, Sport și Cultură din Primăria Capitalei care, atunci când a aflat de proiectul nostru de lansare la teatru și-a arătat tot suportul și îi mulțumim. La rândul său, Vlad Cristache – regizor și director al Teatrului Excelsior ne-a primit, în acest lăcaș cultural, puțin spus, cu brațele deschise și are toate mulțumirile noastre. Tot la inițiativei Lilianei Maria Toderiuc-Fedorca, am avut alături de noi echipa de voluntari de la PROEDUS.
Cu toții ne-am dorit să fie, pe scenă, toți cei promovați în revistă, cu lumini de scenă, ca pentru un act artistic, iar în sala de spectacol să fie, pe lângă personalitățile sportive promovate în acest număr de revistă, pe lângă reprezentanții instituțiilor publice partenere și pe lângă reprezentanții sponsorilor, mari actori ai României. Practic facem, din sport, un act artistic, fapt determinat de rezultatele fabuloase obținute de sportul românesc de-a lungul timpului, dar și în ultimul timp. Sportivii sunt adulați de public ca niște vedete de teatru/film. Sportivii vor fi pe scenă, aplauzele vor fi și de la actori, adică de la cei care, uzual, sunt pe scena unui teatru și primesc, de obicei, aplauze. Mai mult decât atât, în cadrul galei de lansare a avut loc un moment cu adevărat artistic, moment susținut de sportivii cu talent… artistic, sportivii care au drept pasiune… cântatul, fie cu voce, fie la un instrument: Răzvan Oprea (practicant al sporturilor ecvestre, fiind, de multe ori, câștigător al concursurilor de sărituri cu calul peste obstacole, timp în care este și președintele Ligii Ecvestre Profesioniste din România, dar este, de peste 20 de ani, actor al Teatrului Național din București, dar și regizor), Alexandra Anghel (practicantă a sportului lupte, medaliată mondial, european și balcanic) și Ionuț Bucur (multiplu campion național, balcanic la sporturi ecvestre, fiind Sportivul anului 2021 în echitație) au interpretat vocal, fiecare câte o piesă muzicală. La rândul său Alisia Cai Jia Ying (baschetbalistă în vârstă de 16 ani) a cântat la pian.
“Tot ceea ce mi-am propus la lansare și cred că am reușit a fost un mix de promovare CULTURĂ & SPORT de mare impact, chiar și mediatic. Practic sportul a venit în CASA… culturii, iar mesajul transmis a fost următorul… TEATRUL A PRIMIT ȘI APLAUDAT SPORTUL LA… SCENĂ DESCHISĂ!” (Beatrice Mercado – președinte Asociația Junior Sport – editor Revista Născut pentru Sport).
Subiectele din Revista Născut pentru Sport ediția națională nr. 2? LEGENDE – Doina Ignat, Veronica Cochela-Cogeanu, Viorica Susanu și Geta Andrunache (canotaj), Ștefan Rusu și Marin Pîrcălabu (lupte), Cristian Gațu (handbal), Virginia Ruzici (tenis), Violeta Beclea Szekely și Galina Astafei (atletism), Silvia Stroescu și Marius Urzică (gimnastică artistică), Doina Stăiculescu (gimnastică ritmică), Ana Maria Popescu Brânză (scrimă), Anca Pătrășcoiu și Carmen Bunaciu (înot), Otilia Bogoslov Bădescu și Mihaela Șteff (tenis de masă), Ion Alexe (box), Ionel Dănciulescu (fotbal). SENIORI CAMPIONI – Simona Geanina Radiș, Nicoleta Ancuța Bodnar, Ciprian Tudosă, Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan Constantin și Berariu Sergiu Bejan (canotaj), Cătălin Chirilă (kaiac canoe), Maria Boldor și Iulian Teodosiu (scrimă), Alina Vuc, Kriszta Tünde Incze, Andreea Beatrice Ana și Alexandra Anghel (lupte), Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro, Adina Mihaela Diaconu, Bernadette Cynthia Szocs și Ovidiu George Ionescu (tenis de masă), Robert Glință (înot), Rareș Toader, Bianca Ghelber, Claudia Bobocea și Nicolae Alexandru Soare (atletism). JUNIORI DE SUCCES – David Popovici, Bianca Costea și Vlad Ștefan Stancu (înot), Marco Sovar (scrimă), Eduard Ionescu (tenis de masă), Sara Cristina Patache (yachting), Cristian Mărgineanu (tenis), Ana Maria Federica Oana (tenis), Alexia Maria Niță (karate/handbal), Sara Maria Călinescu (karate). SPORT IN FAMILIE – familia Laura, Horațiu, Luca și Vlad Savu (automobilism sportiv), familia Mihai, Irina, Vlad si Amalia Covaliu (scrimă), familia Ioana Livia și Marius Cozmiuc (canotaj), familia Nicoleta, Costel și Ștefan Grasu (atletism, baschet). SPORT CU DIZABILITĂȚI – Vlad Gabriel Perianu (atletism) și Ionuț Filișan (tenis). MANAGER IN SPORT – Elisabeta Lipă (președinte Federația Română de Canotaj), Cristinel Romanescu (președinte Federația Română de Tenis de masă), Răzvan Pîrcălabu (președinte Federația Română de Lupte), Anișoara Cușmir Stanciu (președinte Federația Română de Atletism), Norris Mageanu (președinte Federația Română de Automobilism Sportiv), Ionuț Popa (președinte CS Dinamo); ANTRENORI DE EXCEPȚIE – Alina Moțea Ciuculescu (scrimă), Răzvan Jugănaru (mountain bike), Petre Condrat (kaiac canoe), Alina Alexandra Dumitru (judo), Horațiu Dumitrescu (fitness), Răzvan Cătălin Ifrim (volei pe plajă/zăpadă), Dumitru Lecca (baschet). LEGITIMAȚIA DE CLUB – CS Chelsea București, ACS Olimpic Snagov. EVENIMENTE – Campionatul Balcanic de Sărituri peste obstacole, Campionatul European de Tenis de Masă Juniori, Campionatul European de Culturism și Fitness și Olimpiada de benzi desenate, Asociația Împreună pentru România Modernă (IPRM).
Proiectul național NĂSCUT PENTRU SPORT – modulul realizat în București în 2022 – constă în editarea și tipărirea Revistei Născut pentru Sport ediția națională – nr. 2, dar și în organizarea mai multor ediții ale acțiunii „Azi sunt profu’ tău de sport!” în școlile cu clasele I-VIII din București/jud. Ilfov. La edițiile aceastei acțiuni vor fi prezenți mii de de elevi și vor participa ambasadorii Născut pentru Sport, respectiv marile valorile sportului românesc promovate în aceste numere de revistă – campioni naționali, europeni, mondiali și olimpici, antrenori, președinți federații sportive și președinți de cluburi sportive. Aceștia, în cadrul edițiilor acțiunii „Azi sunt profu’ tău de sport!”, vor vorbi elevilor despre importanța sportului ca factor determinant de sănătate, despre frumusețea sportului de performanță, dar le vor vorbi și despre povestea lor de succes în sport. În cadrul acțiunii, ambasadorii vor susține, cu elevii, ora de educației fizică și sport, iar la final vor oferi acestora, GRATUIT, cu autografe, Revista Născut pentru Sport ediția națională – nr. 2. În cadrul acestor ediții ale acțiunii „Azi sunt profu’ tău de sport!”, vor avea loc și demonstrații sportive, susținute de copii sportivi.
Mai multe detalii despre istoricul acestei publicații, al cărei prim director editorial a fost regretatul Cristian Țopescu, găsiți aici: https://nascutpentrusport.ro/revista/
Nu încheiem aceste rânduri fără a vă împărtăși crezul nostru, care poate fi și crezul dvs.: “Educația unui popor prin sport, prin promovarea efectivă a marilor valori ca repere de referință în formarea unor caractere de învingători pentru micuții noștri, este un DREPT. Motiv pentru care noi ne obligăm să-l slujim!”