Senatorul Andra Bica: „PNRR nu este despre PSD, PNL sau USR. Este despre viitorul României”
Senatorul de Vâlcea Andra Bica a transmis un mesaj privind importanța continuării implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), subliniind că fondurile europene trebuie privite dincolo de disputele politice.
Parlamentarul social-democrat atrage atenția că România nu își permite să piardă finanțările alocate prin PNRR și susține necesitatea adoptării măsurilor care permit îndeplinirea jaloanelor asumate, cu respectarea interesului cetățenilor.
„PNRR nu este despre PSD, PNL sau USR. Este despre viitorul României”, a transmis senatorul Andra Bica.
Aceasta a precizat că, în opinia sa, dezbaterile politice nu trebuie să umbrească obiectivul principal: atragerea fondurilor europene și transformarea acestora în investiții care să contribuie la dezvoltarea României.
„Dincolo de disputele politice, un lucru este cert: România nu își permite să piardă miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Andra Bica.
Senatorul susține că reformele necesare trebuie realizate într-un mod echilibrat, astfel încât costurile să nu fie transferate exclusiv asupra populației.
Totodată, Andra Bica a menționat demersul europarlamentarilor PSD din Parlamentul European pentru identificarea unei soluții de prelungire a perioadei de implementare a PNRR, considerând că această măsură poate reprezenta o garanție pentru protejarea investițiilor.
„Nu este o scuză pentru întârzieri, ci o măsură de siguranță pentru ca România să nu piardă investiții esențiale”, a mai transmis senatorul de Vâlcea.
În mesajul său, Andra Bica a evidențiat necesitatea responsabilității, a dialogului și a deciziilor rapide, astfel încât fondurile europene să ajungă în proiecte concrete pentru comunități.
„Miza nu este una politică. Miza este ca România să atragă fiecare euro care i se cuvine și să transforme aceste fonduri în școli, spitale, drumuri și investiții pentru oameni”, a concluzionat senatorul Andra Bica.
