Senatoarea Andra Bica contestă relevanța concursului pentru directorii de școli: „Rezultatele elevilor și respectul comunității nu sunt anulate de rezultatul unei probe!”
Senatoarea Andra Bica, cere verificarea modului în care s-a desfășurat prima probă a concursului pentru directori și susține că evaluarea trebuie să țină cont de competențele manageriale și de rezultatele obținute în școli.
Rezultatele primei probe a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director din unitățile de învățământ readuc în discuție criteriile de evaluare a candidaților, după ce mai mulți directori ai unor școli apreciate din județul Vâlcea și din municipiul Râmnicu Vâlcea nu au promovat această etapă.
Senatoarea Andra Bica, fost inspector școlar general al județului Vâlcea, atrage atenția asupra necesității unei evaluări relevante pentru activitatea managerială și consideră că rezultatele obținute de candidați în anii în care au condus școlile trebuie luate în considerare în dezbaterea privind eficiența criteriilor de selecție.
„Un concurs pentru directori trebuie să evalueze riguros capacitatea de a conduce o școală! Când directori care au demonstrat această capacitate prin rezultate nu trec de prima probă, este firesc să ne întrebăm cât de relevante sunt criteriile de evaluare”, afirmă senatoarea Andra Bica.
Aceasta subliniază că unii dintre candidații care nu au trecut de prima etapă au preluat unități de învățământ cu rezultate modeste și au reușit, prin muncă și prin formarea unor echipe eficiente, să le transforme în școli apreciate de elevi și părinți.
„Rezultatele anterioare nu îi scutesc de examen, dar nici nu pot fi ignorate într-o discuție despre competența managerială”, precizează Andra Bica. În opinia sa, evaluarea ar trebui să pună accent pe cunoștințele profesionale și pe capacitatea candidaților de a găsi soluții la problemele reale din școli.
Concursuri pentru directori, dar și pentru inspectori
Andra Bica își exprimă susținerea pentru organizarea concursurilor pentru toate funcțiile de conducere din sistemul de educație, însă consideră că aceeași regulă ar trebui să se aplice și în cazul inspectorilor școlari care organizează aceste proceduri.
„Susțin concursurile pentru toate funcțiile de conducere din educație. De aceea, mi se pare firesc ca și inspectorii care le organizează să ocupe funcțiile prin concurs”, declară aceasta.
În sprijinul poziției sale, Andra Bica amintește că, în 2015, a susținut concursul pentru funcția de inspector școlar general, iar în 2016 a organizat primul concurs pentru directori după o perioadă îndelungată în care astfel de proceduri nu mai fuseseră organizate.
„Această ordine mi se pare corectă”, afirmă Andra Bica.
Cere clarificări privind desfășurarea probei
Un alt aspect semnalat de Andra Bica privește sesizările primite din țară referitoare la întârzierea livrării subiectelor, deși acestea ar fi fost transmise la timp de Ministerul Educației, precum și la modul de gestionare a timpului de lucru.
Aceasta anunță că va solicita ministrului interimar al Educației verificarea și clarificarea publică a acestor situații, în condițiile în care concursul continuă cu următoarele probe.
În opinia sa, transparența și condițiile egale pentru toți candidații sunt esențiale pentru menținerea încrederii în procesul de selecție.
Mesaj pentru directorii care nu au promovat
La finalul mesajului său, Andra Bica le transmite un mesaj de susținere directorilor care nu au trecut de prima probă, dar care și-au îndeplinit cu responsabilitate atribuțiile și au contribuit la dezvoltarea școlilor pe care le-au condus.
„Sunt mândră de ceea ce ați construit! Țineți fruntea sus: rezultatele elevilor și respectul comunității nu sunt anulate de rezultatul unei probe!”, este mesajul transmis de Andra Bica.
Senatoarea social-democrată invită, totodată, cadrele didactice și părinții să își exprime opiniile cu privire la criteriile care ar trebui să conteze într-un concurs pentru funcțiile de director, la necesitatea organizării concursurilor pentru inspectorii școlari și la eventualele modificări ale actualului sistem de evaluare.
