Semnal de alarmă la Vâlcea! SCM Râmnicu Vâlcea, doar cinci puncte după patru etape

SCM Râmnicu Vâlcea a încheiat la egalitate, 26-26, confruntarea de pe teren propriu cu SCM Universitatea Craiova, din etapa a IV-a a Ligii Florilor. Un rezultat obținut după o revenire spectaculoasă a echipei vâlcene, care a avut însă nevoie de multă energie pentru a recupera un deficit de cinci goluri.

Startul de sezon nu este, cel puțin până acum, cel așteptat de suporterii vâlceni. După investițiile și transferurile realizate în pauza competițională, așteptările au fost mai mari, iar după patru etape SCM Râmnicu Vâlcea are cinci puncte și ocupă locul șase în clasament.

Craiova a controlat prima repriză

Oaspetele au început mult mai bine partida de la Sala Sporturilor „Traian”. Craiova a profitat de problemele întâmpinate de Vâlcea în ofensivă și a intrat la pauză cu un avantaj important: 15-10.

Pentru formația vâlceană era o situație dificilă, mai ales după înfrângerea suferită în etapa precedentă, la Bistrița, scor 30-34.

Repriza secundă avea însă să arate o altă echipă vâlceană.

Revenire spectaculoasă în partea secundă

SCM Râmnicu Vâlcea a ieșit mult mai determinată de la cabine și a început să recupereze gol după gol. Gazdele au egalat la 16-16, apoi la 17-17, iar partida a intrat într-o zonă în care fiecare atac și fiecare apărare puteau schimba soarta rezultatului.

Vâlcea a continuat să creadă în șansa sa și a ajuns chiar să conducă, 24-23.

Finalul a fost unul incendiar, cu cele două formații luptând pentru fiecare minge. În cele din urmă, tabela s-a oprit la 26-26, iar Vâlcea a smuls un punct după o revenire importantă.

Cinci puncte după patru etape

Egalul cu Craiova le menține pe cele două formații vecine în clasament. Atât Vâlcea, cât și Craiova au câte cinci puncte, formația vâlceană fiind pe locul șase, cu un golaveraj mai bun.

Punctul obținut după o asemenea revenire trebuie privit pozitiv, însă începutul de sezon ridică și primele semne de întrebare. Vâlcea a pierdut la Bistrița și a cedat un punct pe teren propriu cu Craiova, iar așteptările create în jurul echipei înaintea startului de campionat au fost considerabil mai mari.

Este încă devreme pentru concluzii, însă rezultatele din primele patru etape arată că echipa are nevoie de constanță și de o evoluție mai convingătoare pe parcursul celor 60 de minute.

Urmează un meci de foc la București

Pentru SCM Râmnicu Vâlcea urmează acum una dintre cele mai dificile deplasări. În etapa a V-a, echipa va merge la București pentru confruntarea cu Rapid.

Duelul vine într-un moment în care Vâlcea are nevoie să arate că revenirea din partida cu Craiova poate reprezenta un punct de plecare pentru o perioadă mai bună.

Suporterii vâlceni așteaptă mai mult de la această echipă, iar meciul cu Rapid poate oferi primele răspunsuri privind capacitatea formației de a se ridica la nivelul așteptărilor de la începutul sezonului.