Se modernizează drumul principal din Ocnele Mari

Consiliul Județean Vâlcea, prin RAJDP Vâlcea, a început lucrările de modernizare a străzii Alexandru Ioan Cuza din Ocnele Mari. Trebuie știut că acesta este un drum județean, care începe de la intrarea dinspre Copăcelu (DN 67), traversează orașul Ocnele Mari și se termină la limita cu comuna Bunești. “Acest proiect l-am discutat cu președintele Constantin Rădulescu și iată că astăzi au început lucrările de asfaltare pe primul tronson din acest drum. Chiar dacă bugetul județului este unul limitat, președintele Constantin Rădulescu m-a asigurat că va moderniza acest drum în totalitate. Există multă emoție printre locuitorii stațiunii în legătură cu acest drum, înțelegerea lor fiind pusă la grea încercare de-a lungul multor ani, cu multitudinea de lucrări care s-au făcut pe acest traseu. Suntem cu toții încrezători că Ocnele Mari va avea, în sfârșit, un drum modern de la un capăt la altul al stațiunii”, spune Remus SASU, primarul orașului Ocnele Mari.