Se lucrează mult și bine la Budești

În comuna vâlceană Budești se continuă lucrările de modernizare a infrastructurii. Zilele trecute a demarat deja asfaltarea a trei drumuri, lucrări finanțate cu ban din bugetul local.

Astfel, în satul Linia se lucrează pe drumul Avrinte, în satul Barza pe drumul Valea Popeşti şi pe tronsonul 2 Brânduşani pe o suprafaţă de doi kilometri. Alte obiective pe termen scurt sunt două drumuri sat Budeşti – Patraţi, un drum în satul Barza – La Tomulete, execuţie trotuare şi rigole în satul Racoviţa – DN 7 şi construire trotuare şi iluminat stradal pe strada Faurecia. Între timp, au fost depuse două proiecte pentru asfaltare de drumuri, în valoare de 2 milioane de euro și 7 proiecte pe PNDL. Acestea vizează construirea unei grădiniţe, reţea de canalizare în satele Linia şi Racoviţa, punţi pietonale, pod peste pârâul Sîmnic în satul Androneşti, modernizare drum sat Barza şi pod peste Pârâul Sâmnic şi iluminat stradal. (G.C.)