Se lucrează intens pe DN 7 – zona Nord
Una dintre priorităţile Primăriei Râmnicului este reabilitarea pe DN 7 zona Nord a drumului, pentru care întreaga circulaţie, inclusiv traficul greu, a fost deviată prin oraş, pe strada Republicii, stradă recent asfaltată. În dreptul Hidroelectrica, pe o porțiune de drum de 10 metri pătraţi a avut loc o tasare a asfaltului, ca urmare a infiltraţiilor de apă, din cauza căreia s-a produs o denivelare pe carosabil.
Miercuri, 9 decembrie, după montarea pe structura de susţinere din beton a tuburilor sosite cu o zi înainte, la lucrarea de reabilitare a DN7 din zona de Nord a municipiului utilajele şi echipele SC Forconcid SA lucrau la realizarea în straturi a umpluturii laterale şi la compactarea acesteia. În şantier s-au prezentat şi reprezentanţii firmei Strabag pentru calculul cantităţilor necesare operaţiunii de asfaltare ce va finaliza această intervenţie. Etapele următoare ale lucrării prevăd turnarea grinzii şi a parapeţilor, după care va urma frezarea premergătoare aşternerii de asfalt. Primarul interimar Gigi Ion Matei este prezent zilnic la această lucrare, solicitând firmei executante să deruleze lucrările în ritm cât mai alert, astfel încât neplăcerile prilejuite de devierea traficului greu locuitorilor de pe strada Republicii şi nu numai lor să ia sfârşit cât mai repede.