SCM a pierdut și în Germania, dar are șanse de calificare
Campioana României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, își putea asigura calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor dacă nu pierdea în deplasarea din Germania contra echipei Bietigheim. Elevele lui Florentin Pera au făcut o primă repriză bună pe care au controlat-o. Echipa noastră a intrat la pauză în avantaj de un gol, 14-13, după ce a condus și la patru goluri diferență. Și debutul părții secunde ne-a aparținut, dar a urmat o cădere inexplicabilă, așa cum s-a întâmplat și cu Buducnost. Nemțoaicele au profitat, au condus și la 5 goluri avans și s-au impus în final cu 31-28. Partea bună este că încă avem un avantaj, grație succesului din tur la 7 goluri avans. Pentru a merge în grupele principale, oltencele au nevoie de minimum un punct pe propriul teren contra franțuzoaicelor de la Brest, dar pot merge mai departe și cu o înfrângere dacă și nemțoaicele pierd cu Buducnost. (G.C.)