SCM a învins pe Buducnost și e aproape de calificare

Campioana României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a reușit un succes important în Liga Campkionilor și este foarte aproape de calificarea în faza următoare a competiției. Elevele lui Florentin Pera au primit vizita campioanei din Muntenegru, Buducnost Podgorica și au condus pe tot parcursul celor 60 de minute, chiar dacă oaspetele veneau după un rezultat mare obțșinut cu Brest. În porima repriză apărarea echipei noastre a funcționat aproape perfect și vâlcencele au pus pe tabelă un avans de patru goluri, 14-10. Muntenegrencele au fost mai periculoase în mitanul secund, au recuperat din handicap dar la fiunal SCM s-a impus cu 25-23 și a urcat pe locul 6 al clasamentului, unul care duce în faza următoare a competiției. În meciuul următor, elevele lui Pera au de jucat un meci dificil, pe propriul teren contra echipei din Moscova.