Satul Lunca din Bujoreni intră în curățenie generală

Probleme mari pentru conducerea Primăriei Bujoreni. Marginea drumului care traversează Satul Lunca din comuna vâlceană Bujoreni s-a transformat într-o mare groapă de gunoi. Gunoaiele sunt aruncate atât de persoane din comunitatea rromă care populează Satul Lunca, dar și de oameni care vin din Râmnicu Vâlcea, oraș învecinat cu Bujoreniul.

În zonă este și o cameră de luat vederi montată de primărie, dar ea este înlocuită de cei care încalcă legea. Gesturile făcute de oameni sunt cu atât mai ciudate cu cât localitatea vâlceană are un contract semnat cu o firmă de salubritate care ridică gunoiul.

Totul se curăță!

Angajații primăriei duc o muncă de sisif în condițiile în care zona a fost curățată de trei ori doar pe parcursul anului trecut, ultima dată în luna octombrie. De atunci și până acum s-au strâns alte tone de gunoi. “Anul trecut s-au făcut nu una, ci trei acțiuni de curățenie în acea zonă. Ultima a fost în luna octombrie. Așteptăm să se încălzească și vom face prima acțiune din acest an. Sper ca și oamenii să înțeleagă, să știe că nu e bine să arunce gunoaiele pe marginea drumului”, ne-a declarat Octavian Trușcă, viceprimar Comuna Bujoreni. (G.C.)