Satul Bulagei din comuna Stoilești va avea Cămin Cultural
Inițiativa aparține primarului Florin Ionescu. Lucrările la noul cămin cultural sunt în stare avansată stadiul execuției trecând de 50%, iar ritmul de lucru este unul intens. Edilul spune că în toamnă noul edificiu va putea fi inaugurat. Investiția se ridică la suma de 2 milioane de lei, sumă asigurată de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții. Proiectul are finanțare și pentru dotările interioare ale Căminului Cultural din satul Bulagei. Primăria dorește să organizeze o serbare populară cu ocazia inaugurării.