Șantierele din Gușoeni funcționează din plin în această vară

Comuna Gușoeni este plină de șantiere mai mici sau mai mari o urmare firească a administrației locale care a reușit să promoveze proiecte edilitare importante și să atragă finanțări pentru ele.

Primarul Nicolae Concioiu este mereu deschis comunicării chiar și atunci când nu-și vede capul de treabă și ne-a povestit, la finele săptămânii trecute, cu lux de amănunte problemele actuale ale administrației.
“Sunt fel de fel de cheltuieli la unele proiecte care nu au fost prevăzute inițial și o mulțime de detalii să le spunem așa care par mărunte dar care necesită și timp și rabdare. Căminul Cultural de care aveam atâta nevoie pentru că în localitate se ajunsese să se programeze nunțiile cu un an sau chiar doi înainte este aproape gata dar mai avem finisări importante. Am primit o parte din scaune, ne mai trebuie altele, am decis să luăm scaune care pot fi strânse când este cazul pentru a face loc de spațiu suplimentar. Vom mai aștepta pentru că nu mai sunt în stoc pe culoarea care am ales-o și pe acel model. Urmează să vină din import. Mai avem și la sistemul de iluminat de lucru, la Târgul săptămânal, se lucrează intens la pietruirea unor drumuri. Am scos autorizațiile de construire și alte acte pentru dispensar și unele obiective.
La fiecare proiect chiar dacă am obținut pe el o finanțare mare am fost obligați să cheltuim resurse din bugetul local fie pentru cofinanțări fie pentru întocmirea proiectelor, studiilor de fezabilitate și emiterea și obținerea a fel de fel de autorizații și aprobări.
În sistem există încă mecanisme birocratice care îngreunează investițiile ne lupăm cu ele că nu avem ce face și încercă, să rezolvăm și problemele comunității, a cetățenilor ce au nevoie de serviciile primăriei”, spune edilul din Gușoeni.
Primăria încearcă să promoveze și obiectivele turistice importante din zonă. “Avem în localitate și obiective monahale. De exemplu, este cea mai veche biserică de lemn din Oltenia, cu hramul Maicii Domnului. Mai avem încă două biserici de lemn. Suntem o localitate atestată de 552 de ani”, mai spune primarul Concioiu. (T.G.)