Șantier în Comuna Roșiile! Investițiile continuă în localitatea păstorită de Doru Diaconu

Comuna Roșiile continuă să se dezvolte și sub conducerea liberalului Doru Diaconu. În acest moment este în plină desfășurare un proiect pe care locuitorii îl așteptau de multă vreme, introducerea rețelei de apă și canalizare.

“Este un șantier la Roșiile și asta e un lucru foarte bun. Se lucrează din plin la introducerea rețelei de apă și canalizare, un proiect pe care locuitorii comunei noastre îl așteptau de multă vreme. A venit cam târziu, dar asta este. Se realizează pe 11,6 kilometri rețeaua de canalizare și pe 13,6 cea de alimentare cu apă. Finanțarea este prin fonduri europene, prin măsura 3.2.2., o investiție de aproape 2 milioane de euro, fără TVA. Termenul de execuție este luna august a acestui an și eu cred că ne vom încadra, se lucrează bine și suntem undeva la 60 la sută acum. Vom ajunge la peste 50 la sută de rețea în localitate și apoi vom căuta finanțare pentru a extinde. Normal că această lucrare mare a generat și mici neplăceri, s-a mai distrus un podeț sau un șanț, dar nu sunt probleme, am vorbit cu oamenii, nu sunt niciun fel de tensiuni”, spune Doru Diaconu. (G.C.)