Sancţiune pentru aruncarea gunoiului dată de Poliţia Locală după un video postat pe Facebook

În urma unei postări pe Facebook cu un film în care un tânăr goleşte pe jos un tomberon cu gunoi lângă punctul de colectare selectivă a deşeurilor din cartierul Ostroveni – lângă faleza râului Olăneşti, Poliţia Locală din cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea s-a sesizat din oficiu miercuri, 8 decembrie, şi a demarat o cercetare în vederea depistării şi sancţionării autorului. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii locali au identificat drept vinovat de încălcarea prevederilor HCL nr. 396/2019 agentul economic Oltenia Arena Sport, cu punct de lucru în zona ”Cina” din Ostroveni, căruia i-a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 500 de lei. Municipalitatea recomandă cetăţenilor Râmnicului ca în cazul în care observă astfel de fapte să le anunţe imediat la TelVerde 0800 809 809 – apel gratuit, astfel încât Poliţia Locală să poată interveni cât mai operativ pentru sancţionarea acestor abateri.