Salariile mari ucid pensiile mici

Câteva milioane de români, obligaţi să lucreze pe salariul minim, devin victime colaterale ale măririlor salariilor din administraţie, sănătate, ministere, armată, Poliţie, şi Parlament. Cu cât unii dintre noi câştigă mai bine cu atât îi lovesc pe cei din sistemul privat sufocaţi de taxe, impozite şi contribuţii. Dintre victime fac parte şi câteva mii de oameni care lucrează în presa locală prin ţară, dar şi toată acea masă de salariaţi din privatul care nu poate suporta măriri salariale pe acte (restaurante, marketuri, baruri, saloane de coafor, pedichiură, manichiură, taximetrie, agricultură,mici firme de comerţ,de expediţii, de curierat.

Bugetarii: armata, poliţia, cei din învăţământ şi din sănătate ne distrug, probabil fără să ştie, pensiile viitoare. Cei care vom supravieţui şi vom ajunge la vârsta de pensionare vom avea nişte pensii de mizerie. Vom câştiga probabil în 5 ani de pensie cât câştigă acum lunar un profesionist din IT sau un medic legist cu experienţă.
Calculele sunt simple. Pentru cei care nu ştiu, se calculează mai întâi punctajul lunar al contribuabilului, din prima zi de activitate până în ultima, pe fiecare lună din fiecare an.
Punctajul lunar rezultă din împărţirea venitului lunar la salariul mediu brut pe economie din anul respectiv. După determinarea acestuia se calculează un „punctaj anual”, prin adunarea punctajelor lunare din anul respectiv şi împărţirea sumei la 12. Aşa se procedează pentru fiecare an de activitate, apoi toate aceste „punctaje anuale” se adună. Suma se împarte la „stagiul complet de cotizare”, adică la vechimea totală a contribuabilului. Rezultă astfel „punctajul mediu anual” al fiecărui pensionar, adică acel număr de puncte (în cele mai multe cazuri, cu câteva zecimale) pe care fiecare a reuşit să-l acumuleze de-a lungul carierei.
Numai că actualele constante creşteri salariale de anul trecut şi din acest an duc în mod logic la creşterea salariului mediu anual din România. Iar salariul minim trebuie împărţit la un salariu mediu din ce în ce mai mare. În acest fel rezultă un punctaj lunar şi apoi anual din ce în ce mai mic, cu mult sub un punct, pentru cei cu salariul minim.
Deci diferenţa din ziua de azi între cei cu salariu minim şi magnaţii bugetari se va accentua şi mai tare când vom ajunge la pensie. Parcă nu ar ajunge că ne iau şi pielea de pe noi pentru a îşi lua salarii uriaşe, că mulţi din cei cu salarii mari beneficiază şi de pensii speciale, dar şi de pensionări anticipate, dar ne vor aduce la situaţia în care pensia noastră va fi mai mică decât costul utilităţilor la o locuinţă.
Deci singura variantă este să crăpăm înainte de pensionare mai ales că mai nou, pentru a susţine aceste salarii de-a dreptul nesimţite (s-a ajuns ca mii de oameni să câştige la stat, lunar, salarii mai mari decât câştigă într-un an întreg o familie cu doi salariaţi cu salar minim) se preconizează devalizarea fondurilor strânse la pilonul doi de pensie.

Traian Guminski