Salariaţii USG Govora, solidarizaţi cu greviştii, concediaţi şi sancţionaţi de conducere
Prefectul Radu Renga s-a întâlnit marți, 11 aprilie, la solicitarea primită din partea Sindicatului SODISTUL, cu membri ai acestei organizații de masă, ca urmare a conflictului de muncă apărut între salariați și conducerea societății CIECH Soda România.
La întrevedere au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, precum și ai Consiliului Județean Vâlcea.
“În cadrul discuției, liderul de sindicat, Adrian Mugioiu, a adus la cunoștința celor prezenți că un număr de 74 de salariați au primit decizii de sancționare, doi dintre aceștia de concediere, ca urmare a faptului că s-au solidarizat cu ceilalți colegi care au intrat în greva foamei în data de 23.03.2017.
În urma celor prezentate, prefectul Radu Renga a hotărât să se întâlnească și cu cei aflați la conducerea CIECH Soda România S.A., urmând ca mai apoi să se identifice soluții pentru detensionarea conflictului de muncă”, se spune în comunicatul transmis de Prefectura Vâlcea.