S-au stabilit detaliile meciului dintre SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Craiova

La finalul acestei săptămâni handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea vor debuta în noua ediție de campionat pe propriul teren cu SCM Craiova. Această partidă se va desfășura în prezenta suporterilor în proporție de 75% din capacitatea sălii (1620 locuri). Prețul unui bilet este de 15 RON. Accesul in incinta sălii se va face încep\nd cu ora 17:00. Accesul în incintă va fi permis în urma triajului observațional. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome evidente de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată). În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3°C, se repetă termometrizarea după 5 minute de repaus. Dacă temperatura ridicată se menține, persoanei în cauză i se va recomanda să contacteze autoritățile sanitare, fără a i se permite accesul la eveniment.
Intrarea spectatorilor în accesul in Sala Sporturilor Traian se va face doar prezentând la intrare următoarele :
– Carte de identitate
– Dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete.
SAU
Rezultat negativ RT-PCR, nu mai vechi de 72 ore
SAU
Rezultat negativ Test Rapid ANTIGEN, nu mai vechi de 24 ore
SAU
Dovada trecerii prin boala (infectare Sars-Cov-2), pentru persoane aflate in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării.
Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la evenimentul sportiv.
-Purtarea măștii de protecție de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv.
– Doar minorii sub 5 ani nu au obligativitatea purtării măștii de protecție.
Reprezentanții mass-media, acreditați pentru evenimentele organizate in incinta salii, se supun fără excepție rigorilor sanitare aflate în vigoare.